Interes major pentru Jocurile Paralimpice! Au fost vândute milioane de bilete.

Aproximativ două milioane de bilete pentru a asista la probele din cadrul Jocurilor Paralimpice de la Paris au fost vândute până marți, în ajunul ceremoniei de deschidere, a anunțat șeful comitetului de organizare, Tony Estanguet.

“Am vândut deja în jur de două milioane de bilete. Avem stadioane care vor fi pline”, a declarat Tony Estanguet într-o conferință de presă la care a fost însoțit de președintele Comitetului Internațional Paralimpic, Andrew Parsons.

La începutul după-amiezii, Paris 2024 a pus în vânzare noi bilete pentru cele mai solicitate locații, precum Grand Palais, stadionul temporar de lângă Turnul Eiffel sau Castelul Versailles, care până acum nu erau disponibile la vânzare.

Dintre spectatori, “200.000 de școlari” vor fi pe stadioane, pentru “a profita de începutul anului școlar” luni, 2 septembrie, a spus Tony Estanguet. “Este și o modalitate de a trimite un mesaj pentru această grupă de vârstă, schimbarea perspectivei depinde și de această generație”, a adăugat el.

Mai sunt disponibile 500.000 de bilete, mai ales la discipline ca haltere, atletism, unde probele vor avea loc pe Stade de France, sau boccia, un sport doar paralimpic, asemănător cu petanque.

“Boccia a avut mare succes la Tokyo. Este nevoie de îndemânare, strategie (…) la Jocuri, prima impresie a publicului este adesea surpriza, dar apoi se produce legătura cu sportivii”, a afirmat Parsons.

“Ştiu că vom continua să vindem bilete chiar și în timpul competiției și până la final, cum s-a întâmplat cu Jocurile Olimpice”, a asigurat Estanguet.

Ceremonia de deschidere va avea loc miercuri, iar probele se vor desfășura până duminică, 8 septembrie.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top Casinos

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Descoperă experiența captivantă a Betano Casino, cu sute de jocuri de noroc online, sloturi video, ruletă și blackjack live, oferind premii mari și distracție nelimitată. Intră acum în lumea jocurilor de cazino la Betano!

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Bonusuri Casino
© Copyright 2024 Bonusuri Casino
Powered by WordPress | Mercury Theme