S-a întîmplat pe 16 martie 1985. Gradenele roase de ani ale lui “ 23 August” au înghiţit în acea zi de sîmbătă 100.000 de oameni! Ziarele mai număraseră pînă atunci 90.000 de spectatori la meciul cu Grecia din ’69, 1-1, care a însemnat calificarea la Mexico ’70, 80.000 la victoriile cu Anglia, în ’80 şi la cea cu Italia, pe 16 aprilie 1983, dar niciodată nu veniseră 100.000 de oameni la un meci de fotbal.
A fost un cuplaj interbucureştean, genul după care oftează Dumitru Dragomir astăzi, dar nici măcar unul cu Steaua – Dinamo. În “deschidere” s-a jucat Rapid – Steaua 0-2, iar meciul “vedetă”, cum se spunea pe atunci, a fost Dinamo – Sportul 1-2. Nume mari peste tot. La Sportul, de exemplu, atacul a fost Mircea Sandu – Hagi. Steaua a aliniat formaţia care a uimit Europa peste un an şi un pic la Sevilla, cu o singură excepţie, Puşcaş. Rapidul îi avea pe Rada şi Nae Manea, iar la Dinamo mai “muşcau” Ţălnar, Augustin şi Orac. Antrenor era Cornel Dinu.
La celebrul cuplaj, oamenii n-au mai avut loc în tribună şi au stat pe pista de atletism. Forţele de ordine nu s-au mai putut opune miilor de spectatori care continuau să vină şi după startul primului meci şi care văzuseră că partidele nu sînt televizate. La un moment dat, crainicul stadionului a început să facă apeluri disperate ca lumea să meargă acasă. “Meciurile sînt televizate”, aproape implora el, la comanda mai-marilor din Miliţia Capitalei, îngroziţi de mulţimea care luase arena cu asalt.
“Cel mai haios era la cornere, ăla care executa trebuia mai întîi să discute cu oamenii: «Te rog frumos, dă-te mai în spate să îmi iau elan!»” – Marian Rada, Rapid
