JO 2024: Cum a fost primită pugilista algeriană Imane Khelif în regiunea sa natală după controversa de la Paris.

Campioana olimpică la box algeriană Imane Khelif, care s-a aflat în centrul unei controverse privind genul său la Jocurile Olimpice de la Paris, a fost aclamată de o mulţime imensă la Tiaret, la revenirea sa în regiunea natală, informează AFP. Mii de persoane s-au înghesuit, vineri seară, pe străzile din centrul oraşului de aproximativ 200.000 de locuitori, la 340 km sud-vest de Alger, pentru a o întâmpina după titlul cucerit la Paris. Aflaţi încă de dimineaţă în împrejurimile sediului prefecturii din Tiaret, o regiune rurală semi-aridă, suporterii au explodat de bucurie la apariţia ei, în timp ce campioana şi-a făcut apariţia într-un autocar imperial, escortat de vehicule ale jandarmeriei. În strigătele „Imane Khelif” şi sloganul „unul, doi, trei, trăiască Algeria!”, fanii au ovaţionat-o pe eroina lor, înconjurată de membri ai familiei. „A fost o primire călduroasă pe care am primit-o azi. Toţi algerienii şi algerienele au dreptul să se bucure şi să profite”, a declarat tânăra de 22 de ani. „Chiar şi preşedintele Republicii este în realitate primul suporter al lui Imane Khelif, ceea ce demonstrează că statul şi poporul sunt în spatele acestui sport. Eu sunt convins că sportul este un mesaj pentru popoare”, a adăugat campioana. O anchetă a fost deschisă marţi în Franţa după o plângere pentru hărţuire cibernetică agravată depusă de pugilista algeriană Imane Khelif, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice şi victima unei polemici privind genul ei, conform Parchetului din Paris. Pugilista algeriană Imane Khelif, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de la Paris la cat. 66 kg, a depus plângere pentru hărţuire cibernetică agravată după ce a fost victima unei polemici privind genul său. La trei ani după participarea la Jocurile de la Tokyo, unde prezenţa sa nu a suscitat nicio polemică, Khelif s-a regăsit în centrul unei controverse legate de genul său, pe fondul conflictului dintre CIO şi Federaţia Internaţională a Boxului Amator, care a exclus-o de la Campionatele Mondiale de anul trecut.


Source link

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Top Casinos

Winmasters este un cazinou online de încredere, oferind o gamă variată de jocuri de noroc, inclusiv sloturi video, ruletă și blackjack. Beneficiază de bonusuri generoase și asistență profesională pentru clienți, fiind alegerea perfectă pentru experiențe de joc captivante.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Superbet Casino este un paradis al jocurilor de noroc, unde emoția și adrenalina se întâlnesc. Beneficiind de o varietate bogată de sloturi, jocuri de masă și opțiuni live, cazinoul își atrage clienții cu premii fabuloase și o experiență de neuitat.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Cazinoul Mozart este un sanctuar elegant al jocurilor de noroc, inspirat de rafinamentul și pasiunea muzicală a lui Mozart. Atmosfera rafinată, decorul clasic și gama diversificată de jocuri de cazino creează o experiență distinctă și memorabilă pentru oaspeți.

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Descoperă experiența captivantă a Betano Casino, cu sute de jocuri de noroc online, sloturi video, ruletă și blackjack live, oferind premii mari și distracție nelimitată. Intră acum în lumea jocurilor de cazino la Betano!

T&Cs Apply

T&C pe website-ul Organizatorului

Bonusuri Casino
© Copyright 2024 Bonusuri Casino
Powered by WordPress | Mercury Theme